Universitatea Craiova și-a prezentat ieri după-amiază noul echipament cu care va aborda ediția de campionat 2008-2009.
Modelele alese de conducerea Universității sunt cele ale lui Chelsea, tricourile albastre, și AC Milan, tricourile albe cu o dungă albastră pe umeri. În plus, pe brațul stâng este un simbol reprezentând harta Olteniei înconjurată de stelele Uniunii Europene, iar pe brațul drept este logo-ul LPF.
„Am pus logo-ul Ligii Profesioniste, deoarece în campionatele mari ale Europei, de exemplu Spania, toate echipele au. Noi vom fi prima echipă care are acest logo, însă de la anul toate grupările cred că vor fi obligate să-l pună. De asemenea, la noile tricouri am schimbat un pic și designul sponsorului, ediție.ro, site-ul care furnizează date despre Universitatea Craiova și numerele de pe spate au fost un pic schimbate”, a declarat vicepreședintele Lucian Mitu. La prezentare au venit Michael Baird, Florin Costea, Julius Wobay, antrenorii Nicolo Napoli și Jerry Gane, iar din conducere Adrian Mititelu, Lucian Mitu și Vicențiu Neagoe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER